vineri, octombrie 09, 2009

Opinii

din părerile exprimate după Nobelul şvăbesc, am reţinut cîteva opinii:
CTP:
"Cristian Tudor Popescu consideră că premiul obţinut de Herta Müller este, în cea mai mare măsură, acordat spaţiului spiritual şi cultural german, având, în acelaşi timp, şi o însemnată componentă politică. "Este bine că a luat acest premiu şi este bine că putem scrie pe ecranele televizoarelor «Herta Müller, scriitoare născută în România», dar, totuşi, nu pot să nu mă gândesc că nu au luat premiul Nobel Petru Dumitriu, Marin Preda, Marin Sorescu, Ileana Mălăncioiu, ca să nu mai vorbesc de Tudor Arghezi. "Doamna Herta Müller, o persoană absolut onorabilă, este o scriitoare de expresie germană, şi nu de expresie literară românească. Dacă nu pleca în 1987 din România, nu ar fi luat acest premiu. Contribuţia României la opera Hertei Müller este viaţa trăită de dânsa sub Ceauşescu în anii '70-'80. Se poate spune că principalul contributor la premiul Hertei Müller este Nicolae Ceauşescu. Am văzut conferinţa de presă a proaspetei laureate Nobel: a vorbit tot timpul de dictatură, nu de literatură. Parcă era Nelson Mandela. Poate că era mai nimerit premiul Nobel pentru Pace".
şi Mircea Mihăieş care "a fost de părere, după premierea scriitoarei Herta Müller, că plutea în aer ca un român să câştige prestigioasa distincţie", speranţa lui fiind aceea că, impulsionate de această recunoaştere, cărţile premiantei vor fi traduse integral în românăşte".
Ce credeţi?
"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu