dupa cum stiti sau daca nu stiti veti afla acum, mi-e groaza de zbor. Culmea e ca aceasta fobie mi s-a instalat destul de tirziu si dupa destul de multe zboruri in spatiul ex-comunist( Berlin, Moscova, Soci, plus cele interne). La acestea s-au adaugat dupa revolutie, imediat, Londra si Bruxelles. Tin minte ca acum zborul de la Londra acasa, pe vremea Pietii Univesitatii. Avionul era ultraplin, ba chiar autoritatile de pe Heathrow incercasera sa ne opreasca zborul, fiindca era supraponderal- romanasii, sa nu uitam, era in 90, luasera cu ei tot ce gasisera la solduri. Parca vad si acum, bagaje care nu incapusera in cala tronau intre rindurile de scaune, imi aduc aminte de un covor mare, rulat si un mic frigider. Dar era o veselie generala, cred ca am si cintat, toti pasagerii, iar cireasa de pe tort a facut-o, la Otopeni, o cutie mare cu prezervative cazuta dintr-un bagaj si care se tot intorcea pe banda rulanta, fiindca proprietarului i se facuse, brusc, rusine. Bineinteles ca noi ceilalti am ramas acolo si am chibitat, pina cind o mina curajoasa a ridicat-o si a disparut, la fel de repede.
La Bruxelles, pe drumul dus, am avut surpriza sa fiu strigata in megafoane, pe aeroport, Corina de Roumanie, fiindca proful imi uitase numele, iar curiosii ma priveau, desigur, surpinsi, o fata royale descumpanita si singura intr-un aeroport, mai rar.
La intors, eram deja cu corsetul pentru coloana, caci tocmai cazusem si imi fracturasem o vertebra. Ciudata aparitie cred ca eram, da mi-am dat-o jos la urcare si tin minte panica unui muncitor linga care stateam si care era speriat ca e vorba de vreun instrument malefic, ce o sa strice aparatele de zbor. Dupa citeva pahare cu vin rosu s-a dezinhibat si mi-a povestit cum le-a cumparat copiilor de toti banii de delegatie ciocolata si bonboane.
Dar acelasi zbor avea sa cada la Balotesti. Exact aceeasi aeronava. M-a marcat asa de tare incit am tinut morsis sa merg, cu ocazia unei excursii la Bucuresti, sa merg sa vad locul, proaspat, al crashului. La imaginile acelea se adauga si povestea iubitei unui fost coleg de-al meu, din Zalau, care o recunoscuse dupa un deget ratacit pe care se mai afla un inel de logodna. Morbiditatea se instalase.
Ei, si de atunci, pas avion.
Anul trecut am zis ca gata, e cazul sa-mi revin. Asa ca am plecat, tot spre Limoges, de data aia de la Budapesta. Nu va zic ca drumul cu microbuzul mi s-a parut infinit mai periculos. Dar cu toate acestea, panica s-a instalat de cum m-am vazut in scaunul acela, in avionul ce dintr-o data parea mult mai mic si in momentul in care simti ca pierzi controlul, ca se inchid usile si ruleaza pe pista, plus senzatia aia ingrozitoare de la desprinderea de sol, la care altadata chiuiam de placere, asa ca am strins-o atit de tare de mina pe colega mea, ca vreo doua zile aveau sa i se vada vinatai.
Ei, acum plec singura si ma pregatesc de toate scenariile posibile, din care cel mai rau mi se pare acela in care voi face o criza de nervi, pe nivel neuro-vegetativ n-o sa mai pot respira sau pur si simplu o sa tip histeric, ceea ce ii va face pe piloti sau sa intoarca avionul sau sa-mi traga doua palme, oricum, varianta de tot risul, pentru mine.
Adica o sa ma fac de ris, oricum. Sau la aeroport n-o sa mai vreau sa plec si sotul o sa ma impinga, cu toata forta, inauntru. Sau o sa mi se faca rau si o sa vomez pe mine.
Sau avionul o sa cada pur si simplu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu