luni, septembrie 06, 2010

Mere in ploaie

am fost sîmbătăla țară să demarăm acțiunea bulion/zacuscă.
am așteptat toată ziua să fac o fotografie merilor noștri din livada de lîngă casă, pe cînd îi scălda un galben tomnatec. Nu am făcut-o și a doua zi ploua. Nu-i nimic, mă revanșez săptămîna viitoare cînd vom merge să le culegem dimpreună cu nucile.
dar am vrut să spun că mi s-a întîmplat un lucru extraordinar: căutînd printre cărțile noastre de acasă exilate acum la țară, după ce am donat o bună parte din ele bibliotecii azilului de copii din Blaj, pentru că fiul meu devenise brusc neliniștit că mai are de citit 3 cărți din cele 4 aflate pe lista propusă de școală- o aberație, o să vă spun- am resimțit, după foarte mulți ani dorința de a citi, impulsiv, obsesiv, așa cum făceam acum 1000 de ani, cînd stăteam și la masă cu cartea în mînă. Să fi fost atmosfera de ploaie, liniștea locului, vederea cărților mele, nu știu, cert e că am citit o carte în două zile, nu nu știu ce, Robert Merle, Malevil, o carte absolut demodată, cum ar zice Sergiu. Mi-am regăsit insă gesturile, întorsul paginii. concentrarea, cititul pe diagonală din cînd în cînd ( deh, deformație profesională). M-am hotărit să reîncep, să iau prima carte care îmi face cu ochiul. Sigur că aș putea să mă mut acolo, să mă apuc de agricultură, să citesc și să pictez! Dar pînă atunci, pînă voi avea curajul necesar, mă voi pune pe citit.
Voi ce ați citit, cum stați cu lectura? Cum vă place să citiți, în pat, la masă, întinși. pe o parte, pe burtă, în fotoliu, mîncînd un măr, gătind?

3 comentarii: