miercuri, septembrie 30, 2009

Banc

Fiindcă sînt un pic cu fundu-n sus, nu ştiu de ce, că am făcut cam 80 la sută din ce mi-am propus, să vă zic un banc auzit azi la facultate-precizez, cea de litere, unde lucrez-
Un ardelean şi un negru în compartiment, stau faţă în faţă.
Negrul scoate tacticos un ziar. Ardeleanul sfios, se codeşte se fîţîie pînă reuşeşte să vadă numele ziarului: Szabadsag
Atunci se inghesuie în colţul de la geam şi strecoară printre dinţi: nu-ţi ajunge că eşti negru!

Ce bancuri aţi auzit azi?
Cel mai bun, un premiu, special

Ce am de făcut

Să intru pe net, pe siteul UBB, să caut ordinul rectorului, fără de care nu pot pleca din ţară. Il printe apoi la semnat- şefa de catedra, şefa de departament, decan, etc.
Să merg la facultate, am primele doua ore- curs opţional la anul 3- lejer, le prezint materia şi bibliografia
Să găsesc loc de parcare în centru! asta e cel mai complicat, după ce că nu ştiu parca, am impresia că am o ditamai măgăoaie şi nu încap intre alte două maşini, nu ştiu cum se numeşte asta, eroare de aproximaţie:), nici nu sînt parcări
Să merg la notar unde semnăm acordul pentru ieşirea din ţară a minorului cu un singur părinte
Să merg la bancă să plătesc rata- nenorociţii de la rbs, mă sună ca demenţii de parcă nu o plătesc de fiecare dată
Să ajung acasă, să fac de mîncare
Să iau copilul de la şcoală la 3
Să merg la dentist la 4,30-penultima vizită
A, să caut o agenţie care face tiketing să-mi iau şi eu biletul de avion

marți, septembrie 29, 2009

Să dormim bine


Indiferent cum, pe burtă, pe spate, cu mîinile larg deschise lîngă corp sau încrucişate sub cap, cu picioarele strănse sau lăbărţate, în diagonală, ciucite, crăcanate, în echer, în paralelipiped- hihi,

somn uşor!

Ce aţi vrea să faceţi în aceastaă seară?

Spuneţi orice, eu nu vă văd id, ci, bi, oricum nu mă pricep la asta, aşa că...

Azi mi-e poftă de


Pasta al aglio e peperoncino


se prăjeşte foarte puţin usturoiul în ulei de măsline apoi ardeiul iute căruia i s-au îndepărtat sîmburii, se fierb spaghetti-ile al dente- ceea ce e foarte greu- şi gata.

Vouă cum vă plac pastele?

Ghicitoare


Ce reprezintă imaginea? Cine ghiceşte primeşte ceva

Loco

ce se mai întămplă la Cluj? păi a început anul universitar, mai repede cu 3 zile. Fruntaşi să fim. La Cluj chiriile sînt muult mai ieftine ca în restul tării ( Monitorul de Cluj) în timp ce dl.rector a inaugurat noul bazin al UBB, cel mai modern din ţară, dar căruia i-au trebuit 5 mm ca să fie omologat ca olimpic (Yiua de Cluj) - ce mai contează! In rest, începe Toamna muzicală clujeană, centura sau autostrada Turda- Gilău e aproape gata, Ţălnar e supărat pe Sisi, Mureşan zice că CFR o s-o bată măr pe Einhoven, joi, iar Viruşii verzi, preferaţii mei, se ascund de ruşinea pierderii cu 0-7 cu Poli Timişoara.
Orice vreţi să aflaţi din oraş, intrebaţi-mă!